Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 30 octombrie 2013

Muffins integrali cu zmeură și portocală


Din categoria ”ce mai mănâncă o femeie însărcinată” astăzi vă prezint ultima și cea mai bună rețetă de muffins integrali încercată de mine!
În ultimele șase luni și ceva am adăugat 11 kilograme greutății mele! Acesta nu este un lucru de speriat, însă nici de neglijat. Am citit foarte multe cărți/articole despre dieta în timpul sarcinii (a nu se înțelege ”cură de slăbire” prin dietă - nu la asta mă refer) și am decis să mănânc doar acele alimente care mă fac să răspund DA la întrebarea: ”Este această îmbucătură una din care bebelușul meu va beneficia?” A fost greu să aplic acest principiu încă de la începutul sarcinii, pentru că
am trecut prin niște luni foarte dificile, în care aproape toate mirosurile și gusturile îmi creau un disconfort (deși e puțin spus) și în care mi-am găsit refugiul în pâine. Da, așa cum auziți, pâinea a fost salvarea mea acele luni. Nu voi spune acum că tot ceea ce am mâncat până în luna a patra de sarcină a fost pâine, însă în proporție de 80% asta am mâncat - lucru care a folosit creșterii mele în greutate. Acum, însă, lucrurile s-au schimbat. Am adoptat o dietă rațională, de pe urma căreia avem de câștigat atât eu, cât și bebelușul. Nu a fost greu! Din fericire, de fel nu fumez și nu beau cafea, asta însemnând că nu am fost nevoită să renunț la niciuna din ”plăcerile vieții”. Totuși, știți despre mine că sunt o consumatoare de dulciuri, așa că a renunța la dulciuri ar fi fost o mare provocare pentru mine! Norocul mi-a fost că în primele luni de sarcină nu am putut să mănânc nimic, dar absolut nimic dulce (cu excepția fructelor), iar în trimestrul doi, când deja puteam mânca tot ceea ce îmi doream, am început să schimb ingredientele folosite în bucătărie, deși acestea nu îmi erau străine - făina albă cu făină integrală, zahărul alb cu zahăr brun, ciocolata cu lapte cu ciocolată neagră, laptele gras cu lapte semidegresat și lista continuă la nesfârșit...

luni, 14 octombrie 2013

Compot de gutui


Compotul de gutui este fără doar sau poate preferatul meu. Îl savurez an de an, încă din copilărie, cu exact aceeași plăcere. Bine, recunosc că plăcerea a crescut considerabil anul acesta pentru simplu fapt că l-am pregătit eu. I-am adăugat în plus niște condimente aparte, pentru a intensifica aroma tomnatică a gutuilor: anason, scorțișoară și, mai importat, am adăugat cojile și cotoarele gutuilor în compot pe tot timpul fierberii. Pe lângă faptul că acestea au intensificat aroma gutuilor, a și intensificat culoarea compotului. 


joi, 10 octombrie 2013

Happy anniversary, sweet blog


Nu pot însuma într-o singură postare tot ceea ce înseamnă acești ultimi trei ani pentru mine, nu pot alege cuvintele potrivite să exprime fiecare emoție simțită în această perioadă și cu atât mai puțin nu pot să înșirui într-un spațiu atât de mic toate lucrurile pe care le-am învățat prin intermediul acestui blog!
Nu e un lucru mare să ai un spațiu virtual în care să îți așterni gândurile, mulți tineri aleg internetul și blogul pentru a exprima ceva, așa că nu voi susține că blogul meu este vreun spațiu exclusiv, unic, cu rețete fabuloase pe care nu le mai regăsiți nicăieri!