Faceți căutări pe acest blog

joi, 28 februarie 2013

Cine este fără de păcat să arunce primul piatra!

Ca urmare a unei reclamații făcute la Blogger, cu privire la folosirea unor materiale protejate de drepturile de autor fără acordul proprietarului, fotografiile din cadrul acestei postări, utilizate în scopul susținerii argumentelor mele, au fost șterse! 


4:00 a.m. și nu puteam dormi încă! Gândul îmi era evident la întamplarea de aseara! Ah, dacă n-ați fost pe fază aseară pe Facebook, vă pun eu în temă! S-a întâmplat că o draguță de bloggeriță, despre care am susținut mereu, atat in mod public, cat si in conversatii private întreținute chiar cu dumneaei, că ar fi una dintre cele mai bune bloggerite romance, a potrivit niste imagini prin care și-a exprimat frustrarea deja evidentă că cineva o copiaza, a se subînțelege subsemnata! 17 colage, dupa care a sters un colaj si au ramas 16, alături de niște cuvinte urâte și jignitoare la adresa mea! Albumul era pe pagina ei de Facebook, in care mi-a pus etichetă! Evident că am acceptat etichetarea, pentru ca nu am nimic de ascuns si dacă dumneaei îsi dorește să împărtășeasca cu restul lumii frustrarea și supărarea, e liberă să o facă! În momentul în care o prietenă mi-a susținut poziția prin dovezi pertinente, știți ce a făcut? Nu a blocat-o, cum inițial credeam, ci mi-a șters eticheta din album, astfel că doar prietenii ei și cei comuni puteau vedea albumul. Interesant, nu? Apoi a șters albumul cu totul, că și-a atins scopul și a dat de pământ cu bloggerița furăcioasă (din nou să înțelegem că este vorba despre mine)!
Mă acuza într-un mod extrem de urât că îi copiez ideile cu nerușinare, că am făcut o obsesie pentru blogul, postarile și fotograiile ei! Dar obsesia este a ei! Cine stă să analizeze în detaliu sute de fotografii?! Pe blogul meu sunt aproape 400 de postari, ori trei fotografii în medie pe fiecare postare, înseamnă aproximativ 1200 fotografii, din care ea a gasit 16-17 asemănări (rețete diferite, cadru diferit, elemente diferite) asta înseamnă 1% similitudini. M-a acuzat chiar că am fotografiat un buchet de flori, la fel ca și dumneaei (dânsa fotografiase miniroze roz pe fundal negru, iar eu frezii si lalele cu un background de lemn) și că am postat florile la finalul unei postări, la fel ca și dumneaei!


E ridicol, absurd! Nu faptul că a realizat colajele exprimându-și astfel frustrarea, ci faptul că se simte ea frustrată și copiată - asta e ridicol și strigător la cer! Măcar dacă ea ar da naștere ideilor cadrelor fotografiilor ei, și nu s-ar inspira la randu-i de pe alte bloguri de același fel!
Puteam să închei aseară povestea asta, în momentul în care i-am restrictionat accesul pe pagina mea de Facebook, însă de dimineață m-am trezit cu sprijinul unor nume mari din blogosfera românească, cu mesaje de la cititori în care mi se demonstra, cu exemple, că domnișoara este absurdă, exagerată, nedreaptă etc! Și mi s-au oferit exemple de fotografii din care ea s-a ”inspirat”. Așa că am ales să îi răsplătesc surpriza folosind aceeași monedă. Încep cu blogul meu, cel copiator de idei! Hai să jucăm jocul ei: ”Care pe care?”!
În decembrie 2011, la cinci zile după ce eu am postat rețeta de macarons, a făcut și ea macarons! Nu s-a mulțumit să scrie, la fel ca și mine, că nu înțelege de ce lumea se plânge că sunt un desert dificil de realizat pentru că ei i-au ”ieșit” din prima! În plus, are aproximativ același cadru ca și mine: o cutie pătrată cu buline - că așa se depozitează macarons! 


În martie 2012 am postat o fotografie în care apare un buștean! Prin iulie a postat și ea un cadru cu un buștean - că de, la asta te gandești când vezi un buștean în grădină, cum să pui o farfurie pe el!


În iunie 2012 am postat o rețetă cu ploaie de parmezan! Ea vine cu același tip de fotografie în februarie 2013 și mai și susține că eu am copiat-o, postând în exact aceeași zi o rețetă cu tagliatelle și ploaie de parmezan! Care pe care?

În ianuarie 2013 am postat o fotografie în care apare ca și element o lumânare aprinsă! În februarie apare și ea cu același element: lumânarea aprinsă! Și cacaoa împrăștiată peste tot în cadru e o coincidență, nu?


În ianuarie 2013 am postat o fotografie în care am folosit pe fundal legume agățate de un panou! În februarie a apărut și ea cu o poză cu legume suspendate de o ladă pe fundal! Din nou, care pe care?


M-a acuzat că i-aș fi copiat ideea de fotografie pentru lemon curd! Aveți mai jos ambele noastre cadre și o fotografie aleasă aleatoriu dintr-o scurtă căutare Google.


M-a acuzat că acest cadru este la fel (datorită apariției spicelor de grâu). Spuneți-mi dacă primele două sau ultimele două fotografii seamănă mai mult (eu văd asa: fundal lemn - primele două, spice de grâu - toate trei, batoane de cereale - toate trei).


M-a acuzat că în fotografia de mai jos am așezat răzătoarea de brânză în fundal copiind-o pe ea, dar ia uitați-va la cea de-a treia fotografie care îmi aparține, cu aceeasi răzătoare în fundal, făcută cu luni bune înainte de postarea ei - prin mai 2012 chiar!

Dar haideți să vedeți și cum se inspiră ea!
(Prima fotografie este preluată de pe blogul unui fotograf italian, care, întâmplător, locuiește în același oraș cu domnișoara Ciolacu - aruncați aici o privire pentru a vedea și mai multe cadre asemănătoare: http://www.foodografia.com/2012/01/roccoco.html)
(Fotografie preluată de pe același blog italian precizat mai sus.)


(dau link spre postarea asta, mi s-a părut tare interesant să văd câte cadre a copiat domnișoara Ciolacu: http://www.passionateaboutbaking.com/2011/12/baking-eggless-rich-bittersweet-chocolate-orange-strawberry-tart-with-digestive-biscuits.html)


Cu siguranță voi mai găsi similitudini, coincidențe sau cum vreți voi să le numiți, însă nu am făcut o obsesie din a-i urmări postările și din a-i analiza modul de lucru! Faceți un exercițiu si căutați rețete similare pe oricare două bloguri culinare (românești sau nu)! Veți fi uimiți să vedeți cadre, elemente, tacâmuri, rețete similare sau identice! Dar absolut nimeni nu a luat pe nimeni de păr, cum domnișoara Ciolacu a făcut nu doar cu mine!
Dumneaei susține că mi-a explicat în mesaje private că se simte copiată, însă nu a spus faptul că eu am inițiat conversația în care o întrebam dacă are o problemă cu mine (pe fondul comportamentului ei respingator din ultima perioadă). Penrtru că, dumneaei, vreme de un an a povestit cu mine... un an în care a gândit tot ce a expus aseară, dar a preferat să tacă și să-mi cânte în strună, cu like-uri și comentarii la postări/fotografii. Să se numească asta ipocrizie? Sau simplu, răbdare, cum dumneaei susține?
 Mă voi opri aici! Am vrut însă să îi demonstrez cât de ușor se pot face acuze întemeiate sau nu, dar într-un mod elegant, fără jigniri! 
Iar în final nu pot decât să îi spun pe limba dumneaei (pentru că știu că va citi această postare cuvânt cu cuvânt și o va analiza în detaliu, râzând mai apoi): ”Ți-ai dat cu firma în cap bini di tăt, stimată domnișoară!” 




marți, 26 februarie 2013

Lemon cheesecake buns


Rulouri cu cremă de brânză, stafide, aromă de lămâie și vanilie... și un strop de primăvară! Vine primăvara, e doar o chestiune de timp până când ajunge și la noi! Cu zile mai mari, mai însorite, cu grădini înflorite și copaci verzi! Ah, mi-e dor de verdele crud al primăverii! Dar, în puținul timp rămas până la sosirea primăverii, ne bucurăm încă de delicii la cuptor, cu aluaturi dospite, pufoase și aromă de vanilie! Toată casa mirosea a vanilie, a iarnă încă...
Am găsit aici această rețetă și m-a încântat la nebunie combinația de cremă de brânză, lămâie și vanilie! Am modificat însă atât conținutul (am ajustat și înlocuit o parte din ingrediente), cât și forma rulourilor (am ales să le coc individual în forme de brioșe cu hârtiuțe pentru a fi servite mai ușor)!

Pentru început, înainte de a începe prepararea aluatului, puneți aproximativ 100 g stafide la hidratat în 150 ml apă fierbinte amestecată cu esență de vanilie și esență de lămâie.

Ingrediente aluat:
(16-18 bucăți)
200 ml lapte
100 g unt
500 g făină
110 g zahăr tos
10 g drojdie uscată 
un ou
o linguriță de sare
o lingură de untură
o lingură de oțet de mere 
o linguriță de bicarbonat de sodiu
o linguriță de praf de copt

Topim untul și îl amestecăm cu laptele rece, obținând astfel un amestec călduț. Punem amestecul de lapte și unt topit în cuva mașinii de pâine, după care adăugăm zahărul, oul bătut, oțetul de mere și untura. În final punem ingredientele uscate: făina amestecată cu drojdia uscată, bicarbonatul de sodiu, praful de copt și sarea! Setăm mașina de pâine pe programul de frământare și dospire, care durează în general între o oră  și jumătate și două ore! Dacă dupa primele minute de frământare observați că aluatul este încă prea moale puteți să mai adăugați până la 50 g făină, însă la mine nu a fost cazul, 500 g au fost suficiente! După timpul de dospire, aluatul trebuie să își fi dublat sau chiar triplat volumul.

Cu 10 minute înainte ca aluatul să fie dospit, începem prepararea umpluturii de brânză. 

Ingrediente umplutură de brânză:
350 g cremă de brânză Philadelphia
un ou
100 g zahăr
esență de vanilie
o lingură de suc de lămâie
o linguriță de coajă de lămâie (proaspătă sau confiată)

Mixăm bine crema de brânză, după care adăugăm oul, zahărul, esența de vanilie, sucul și coaja de lămâie, amestecând în continuare!
Răsturnăm aluatul dospit pe o planșetă înfăinată și întindem o foaie dreptunghiulară de aproximativ un centimetru grosime. Întindem crema de brânză și presărăm stafidele hidratate. 


Rulăm aluatul pe lungime, și tăiem sulul format în rondele de aproximativ 2 cm lățime. Așezăm rondelele astfel obținute în tava de muffins tapetată cu hârtiuțe de copt. Eu am folosit forme de unică folosință pentru că erau puțin mai mari decat tava mea de muffins!
Lăsăm rulourile să mai crească în tavă între 40-60 minute, după care le coacem în cuptorul preîncălzit la 180⁰C pentru 20-25 minute!
Când le scoatem de la cuptor, cât încă sunt fierbinți, le decorăm cu glazură de zahăr obținută din zahăr pudră, suc de lămâie și un strop de esență de vanilie. Presărăm puțină coajă rasă de lămâie sau lime și sunt gata de servit!
Cea mai sigură modalitate de a trimite iarna la plimbare!


Alături de un buchețel minunat de flori primăvăratice!



duminică, 24 februarie 2013

Gogoși cu măr și scorțișoară



”- Unde-ai găsit, Diana, cufărul ăla vechi? Ți-am zis că în pod e plin de praf, nu te mai urca acolo că numai praf găsești! Doamne, tu copilă, ce vrei să faci cu prăfuitul ăla de cufăr? Ăla e cufărul lu' tată-to de când era domnișor!” :))
”-Râdeți voi cât vreți, cufărul ăla e vechi de patruzeci de ani și cât îl mai căram plin cu de toate!”
Iar eu ascultam tot ce se spunea și ștergeam cu cârpa de praf minunea din spatele podului... Știam că undeva în pod avea să fie cufărul ăsta... și undeva ochisem demult acel perete urât și dărăpănat în fața căruia tot demult îmi doream să așez o masă și să fotografiez ceva,
dar oare ce?
Am fost cu gândul la gogoși o săptămână întreagă. Parcă toată blogosfera a făcut gogoși săptămâna trecută! Eu m-am abținut pe moment, însă, cum toate zilele lucrătoare ale săptămânii reprezintă o perioadă de falsă pioșenie față de mâncărurile ușoare, cu minimul de calorii și răsfăț aproape zero, iată cum în week-end dăm iama în toată mâncarea pe care vreme de cinci zile o evităm și o tratăm cu nerecunoștință pentru ceea ce este! Că e plină de calorii! Că e prea dulce uneori! Că are gluten, și multe grăsimi! Că e prăjită și nu coaptă! Că nici nu-mi mai închid bine nasturii de la jeanșii preferați din cauza ei! Și o stigmatizez fără milă... și sâmbăta mă întorc la ea spășită, cu coada între picioare și ochi de cățeluș... și-mi cer iertare că am abandonat-o, și din nou devenim cele mai bune prietene! Până luni... când sentimentele de vină reapar și trecem la tehnici de evitare și mai dure!
Gogoșile și aluaturile dospite dulci în general sunt parte din categoria de mai sus! Nu le gătesc zilnic, însă am grijă ca atunci când o fac, să o fac bine, ca la carte! Și să le consumăm cu poftă și minimul de regret, așa cum merită cele mai pufoase gogoși:)

Ingrediente:
(pentru aproximativ 30 de gogoși)
500 g făină
10 g drojdie uscată (sau 20 g drojdie proaspătă)
o jumătate de linguriță de sare 
200 ml lapte călduț (nu fierbinte)
o lingură cu vârf de untură (dă gogoșilor o frăgezime maximă)
două ouă
două linguri de zahăr 
două lingurițe de coajă de lămâie sau portocală
esență de vanilie

          Eu am folosit mașina de pâine pentru etapa de frământare și dospire. Am pus în cuva mașinii ingredientele lichide: laptele, ouăle bătute, apoi am pus untura, coaja de lămâie, esența de vanilie și zahărul, urmând să adăugăm făina amestecată cu sarea și drojdia uscată. Setăm mașina de pâine pe programul de frământare și dospire și vreme de o oră și jumătate o lăsăm să muncească ea, vrednica de ea, în timp ce noi putem savura un cappuccino fierbinte!

          Dacă nu avem o mașină de pâine în dotare, începem prin amestecarea laptelui călduț cu drojdia uscată într-un bol încăpător pe care îl uităm într-un loc călduț timp de 15-20 minute, când drojdia se înfoaie și face bule. În alt bol batem ouăle cu o furculiță și apoi adăugăm untura, zahărul, esența de vanilie și coaja rasă de lâmâie, amestecând până la omogenizare. Cernem făina împreună cu sarea într-un al treilea bol, cel mai mare (pentru că aici urmează să rămână și să dospească aluatul), facem o gaură cu mâna în făină și adăugăm laptele cu drojdia. Amestecăm ușor cu o lingură, după care adăugăm și cealaltă compoziție, continuând să amestecăm până la formarea bilei de aluat, când răsturnăm aluatul pe o planșetă înfăinată și continuăm frământarea cu mâna. Frământăm cam 15 minute, până când, deși rămâne moale, aluatul nu se mai lipește de mâini. Punem aluatul frământat în bolul încăpător, îl acoperim cu un șervet de bucătărie și îl lăsăm să crească într-un loc călduț, ferit de curenți de aer, pentru o oră - o oră și jumătate. Își va dubla volumul.

          După perioada de dospire, turnăm aluatul pe o planșetă înfăinată și întindem o foaie de un centimetru grosime. Decupăm gogoșile cu o formă rotundă (aproximativ 8-9 cm în diametru) sau cu ”gura” unui pahar! Cu o formă mai mică (de exemplu puteți folosi un dop de sticlă metalic) decupăm un al doilea cerculeț în mijlocul cercului mare. 





Lăsăm gogoșile astfel formate să mai crească puțin pe planșeta înfăinată, cam 35-40 de minute la loc cald, după care le prăjim în baie de ulei. Verificăm dacă uleiul este încins cu vârful unei scobitori. Daca uleiul face bule în jurul scobitorii, putem pune și gogoșile. Eu am folosit o spatulă foarte subțire pentru a face transferul de pe planșetă în vasul cu ulei, și vă recomand să faceți la fel daca doriți să păstrați forma rotundă a gogoșilor. Fierbem gogoșile la foc mediu până la rumenire. Nu vă lăsați pradă tentației de a le prăji la foc mare, riscați să se innegrească într-o secundă și să rămână aluatul necopt în interior. Nu mă întrebați de unde știu!!! Scoatem gogoșile pe o tavă tapetată cu șervete de bucătărie, pentru a absorbi excesul de ulei.
Cât încă gogoșile sunt calde le îmnuiem în suc de mere proaspăt, după care le dăm printr-un amestec de zahăr tos și scorțișoară!




vineri, 22 februarie 2013

Jeleu de portocale


Mă bucură sincer venirea unor sugestii de rețete pe care să le pun în practică venite de la familie, prieteni, sau chiar de la cititorii mei. Eu sunt într-o continuă căutare de rețete noi, pentru că îmi place să experimentez orice în bucătăria mea! Sugestia de a încerca și posta o rețetă de jeleu de fructe a venit din partea unei alte Diana (da, am ”cunoscut” foarte multe în ultima perioadă :P) și, deși a trecut ceva vreme de cand mi s-a cerut, iată că am reușit în final să îmi fac timp și pentru acest desert! 
Această întâmplare m-a făcut să mă hotărăsc să accept sugestii de rețete noi de la oricine! Promit că, atât cât ține de mine, voi încerca să prepar deserturi/mâncăruri ale căror rețete încă nu sunt postate pe blog! E important să știu ce rețete ați dori să vedeți postate pe blog, așadar, să curgă propunerileeeeeeeeeeeeeee!
Noroc cu asta că am mâncat și eu un jeleu delicios, cum demult nu am mai mâncat! Am ales portocalele pentru că au fost cele mai la îndemână, însă voi puteți folosi orice alte fructe vă plac! Mi-ar plăcea să încerc un jeleu de coacăze, căpșuni, kiwi... hmm, cred că toate-mi vor fi pe plac!

Ingrediente:
(pentru patru porții)
500 ml suc proaspăt de portocale 
150 g zahăr (mai mult sau mai puțin în funcție de dulceața portocalelor)
patru foi de gelatină alimentară
arome (eu am folosit puțină scorțioară și foarte puțin anason stelat)

În primul rând ne ocupăm de hidratarea gelatinei alimentare. Este foarte important să înmuiem foile de gelatină în aproximativ 70-100 ml apă domoală cu cel puțin 15 minute înainte de folosire. După cele 15 minute, așezăm bolul cu gelatina înmuiată la baie de aburi și amestecăm ușor până când gelatina și apa formează un amestec omogen, lichid!
În al doilea rând, trebuie să fac precizarea că, deși rețeta originală cerea strecurarea pulpei, eu am păstrat pulpa, astfel că jeleul meu nu a fost ușor transparent, ci chiar portocaliu :)
Așadar, am folosit suc de portocale proaspăt stors, cu pulpă, pe care l-am fiert la foc mic cu zahărul și aromele până când zahărul s-a topit. Am luat sucul de pe foc și l-am adăugat gelatinei hidratate amestecând încontinuu unul-două minute, cu un tel, pentru a mă asigura că sucul s-a îmbinat perfect cu gelatina!
Nu mi-a mai rămas decât să torn sucul în formele pentru jeleu și să dau jeleul la frigider pentru minim patru ore (eu l-am lăsat peste noapte). Eu folosesc niște forme ondulate din silicon, pe care și voi le puteți găsi în supermarketuri. Nu este necesară ungerea formelor cu nimic înainte de umplerea cu jeleu și jeleul se scoate foarte ușor trecând un cuțit cu lama subțire și foarte bine ascuțită pe marginea formei. Jeleul se răstoarnă foarte ușor pe farfurie și se servește cu frișcă, sau cu câteva frunzulițe de mentă, sau ca atare :)
Este un desert ușor, delicios și simplu de preparat!



miercuri, 20 februarie 2013

Tochitură ardelenească

”...se ștersese pe frunte de sudoare și intră în tindă. Unul câte unul, copiii intrară în tinda casei. Se înserase bine și de pe vatră focul arunca până departe o fâșie roșie de lumină, făcând să strălucească bătătura. 
Cât ieșeau din iarnă și până aproape de Sfântul Niculaie, Moromeții mâncau în tindă la o masă joasă și rotundă, așezați în jurul ei pe niște scăunele cât palma. Fără să se știe când, copiii se așezaseră cu vremea unul lângă altul, după fire și neam. (...) Moromete stătea parcă deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei de-a doua odăi, de pe care el stăpânea cu privirea pe fiecare. Toți ceilalți stăteau umăr lângă umăr, inghesuiți, masa fiind prea mică. Moromete n-o mai schimbase de pe vremea primei lui căsătorii, deși numărul copiilor crescuse. El ședea bine pe pragul lui, putea să se miște în voie și de altfel nimănui nu-i trecuse prin cap că ar fi bine să se schimbe masa aceea joasă și plină de arsurile de la tigaie. (...) Toți lăsară ochii în jos și se făcu tăcere. Catrina schimbă strachina, turnă al doilea fel de mâncare, laptele fiert. Moromete luă două felii de mămăligă și le puse în strachina plină. În aceeași clipă, vreo șase linguri se îndreptară spre mijlocul mesei și începuseră să dumice mămăliga din strachină...”

Ingrediente:
500 g pulpă de porc
o jumătate de lingură de untură
o ceapă mare
două lingurițe de boia de ardei dulce
un ardei capia roșu
o roșie mare
un pahar de vin roșu
4-5 căței de usturoi
sare, piper, frunze de dafin, busuioc
cârnați (opțional)

mămăligă și ou ochi pentru servire

Tăiem ceapa mărunt și o călim în untură până când devine translucidă. În acest moment adăugăm carnea tăiată cubulețe, amestecând in când în când pentru a nu se arde carnea. Când carnea este rumenită pe toate părțile adăugăm ardeiul și roșiile tăiate cubulețe și lăsăm cratița pe foc până când legumele sunt călite. Adăugăm vinul roșu, condimentăm cu sare, piper, frunze de dafin și busuioc și lăsăm totul să fiarbă la foc mic până când alcoolul din vin se evaporă. Adăugăm apă suficientă cât să acopere bucățile de carne, adăugăm o mână de ciuperci (opțional), cățeii de usturoi și lăsăm tochitura să fiarbă la foc mediu până când apa scade și se transformă într-un sos dens. Va dura aproximativ 20 minute.
Se servește cu mămăligă și ou ochi deasupra! 
Să vă fie de bine!


luni, 18 februarie 2013

Uscățele și povești din bucătăria mamei


La tine mama mea iubită
Gândul mă cheamă neîncetat…
Şi mă găsesc aşa-mplinită
Când dragostea iar ţi-am aflat.

La tine mamă găsesc apă
Când sufletul mi-e însetat,
Şi-mi dai avânt de pe o rampă
Într-un destin aici lăsat.

La tine vin să mă alinţi,
Când clipe grele mă doboară…
O mamă, numai tu mă simţi
Şi-alungi furtuna-mi de afară.

O, mamă dragă – scump cuvânt –
Îţi mulţumesc c-ai fost şi eşti…
Nu este alt cuvânt mai sfânt,
Decât mama ce-o iubeşti.
                                                  (fragment de Adina Ghinescu)

Mă gândeam să aștept luna martie pentru a scrie povestea uscățelelor făcute cu atâta drag și migală de mama! Însă fiecare zi e perfectă pentru a-ți exprima recunoștința și iubirea pentru mama! Demult nu mai locuiesc în casa părinților mei, decât în vacanțe sau week-end-uri, și fiecare vizită în casa părintească îmi aduce multă liniște și împăcare. Ador să fiu acasă, acolo am mereu un loc al meu și nu ratez nici un prilej să merg acasă, chiar și doar pentru câteva ore, în vizită...
Părinții mei ne așteaptă mereu cu ochii senini și brațele deschise și ne tratează ca pe niște oaspeți de vază! Ieri s-au trezit cu mine în fața porții, înarmată cu aparatul foto, trepiedul, cu gândul la uscățelele care ne-au îndulcit copilăria și cu rugămintea la mama să ne apucăm de treabă! Credeți că a durat mult până când ne-am trezit cu mâinile în făină? Nope... în doi timpi și trei mișcări eram deja cu aluatul gata, ne apucaserăm de treabă. 
Ce este important de reținut în cazul dulciurilor tradiționale este faptul că mai toate se obțin cu minimul de ingrediente, ingrediente simple de altfel, care se găsesc oricând în bucătăria tuturor! Spre exemplu, uscățelele conțin doar ouă, sare și făină, plus ulei/untură pentru copt și zahăr pudră pentru garnisit.
Acum am aflat de la prietenii mei de pe Facebook că uscățelele nu sunt un desert specific ardelenesc, așa cum credeam, ci se întâlnesc și în Moldova, sub denumirea de minciunele, dar chiar și în Italia, sub denumirea de chiacchiere, adică bârfe (dar din surse sigure știu că nu sunt atât de bune ca uscățelele noastre - hihihi).
Dragi ardeleni, moldoveni, olteni, munteni, dobrogeni, în mare, iubitori de uscățele versus minciunele, trecem la scrierea rețetei.

Ingrediente:
(aprox. 40-50 bucăți în funcție de mărime și modul de pliere)
două ouă
o jumătate de linguriță de sare
făină cât cuprinde

Batem cele două ouă și sarea cu telul până când albușurile și gălbenușurile sunt perfect încorporate într-un amestec care începe să facă spumă. Se adaugă apoi făină cât cuprinde. Amestecăm la început cu telul, după care răsturnăm aluatul pe o planșetă înfăinată și îl frământăm cu mâna.
Urăsc și eu să găsesc rețete în care cantitatea de făină se rezumă la ”cât cuprinde”, însă aici completez cu: ”se pune atâta făină până când obținem un aluat care nu se mai lipește de mâini la frământare”. Acum mai vin de-acasă, nu? 


Aluatul se frământă preț de câteva minute, mama spune că trebuie frământat bine, secretul unor uscățele fragede stă în frământat aluatul și întins foaia subțire, subțire, ca la tăiței (yeah right, de parcă eu am făcut vreodată tăiței :)) )


Apoi, din foaia subțire de aluat (atât de subțire că se poate vedea planșeta prin ea) tăiem fâșii de 2 cm lățime cu ajutorul ”pintenului” - rola zimțată :) Sau puteți tăia orice alte forme - romburi, pătrate crestate în mijloc etc! Fâșiile se rulează pe degete și se formează un fel de spirală care se leagă cu o fundă, la fel cum vedeți in prima imagine următoare, sau se pot transforma în ”moriști” - recunosc că moriștile erau preferatele mele - așa cum vedeți în a doua imagine:

 Uscățelele se prăjesc în baie de ulei, pe foc mediu! Atenție, ele se prăjesc foarte rapid, trebuiesc întoarse pe ambele părți până la rumenire ușoară. Se scot pe un șervet de hârtie care va absorbi excesul de ulei, se lasă să se răcească, după care se pudrează cu zahăr vanilinat din belșug.
Se consumă pe nerăsuflate, câte una, câte două, după poftă și puteri!
Să vă fie de bine!







marți, 12 februarie 2013

Tagliatelle cu roșii uscate și parmezan



Povestea acestor paste este una scurtă și simplu de înțeles! A început în urmă cu câteva zile, o săptămână poate, într-o seară când foamea ne copleșea atât de tare că nici nu mai aveam cuvinte să ne întrebăm ce să mâncăm. Am deschis dulapul cu pachete de diverse chestii ce ne pot ține de foame când n-avem vreme să gătim și am găsit un pachet de tagliatelle! Eram sigură că asta voi găti, dar ce pun alături? Asta era întrebarea serii. Și m-am uitat în frigider! Pe ușă am zărit niște roșii uscate păstrate cu sfințenie într-un borcan cu ulei de măsline, în compania câtorva căței de usturoi și a altor câteva frunze de busuioc. Am deschis numaidecât borcanul și l-am dus la nas, instinctiv, ca să îl miros, gândindu-mă că poate roșiile uscate vor fi stricate?! Ei, nici vorbă să fie stricate (acest scenariu răspunde întrebărilor voastre legate de valabilitatea acestor roșii uscate gătite astă vară - deci au trecut luni bune și roșiile uscate sunt în perfectă stare încă, mai aromate ca niciodată). Mirosul m-a amețit instantaneu! Imaginați-vă un miros complex de roșii, usturoi și busuioc, atât de complex că v-ați putea îmbăta de atâta aromă! Să vă mai spun ce gust au? Nici nu îndrăznesc!
Dar îndrăznesc să vi le arăt:


Ingrediente:
(cantitățile sunt relative)
tagliatelle
ulei de măsline
roșii uscate
sare
usturoi
frunze proaspete de busuioc
fulgi de chilli
parmezan

Așadar, am pus tagliatellele la fiert în apă cu sare și două linguri de ulei de măsline. Un lucru important de știut despre tagliatelle (de fapt despre paste în general) este că ele se pun în apa clocotindă deja și se fierb conform indicațiilor de pe ambalaj. Este important să respectăm indicațiile de fierbere date de fiecare producător de paste pentru că ei știu ce consistență au pastele lor și care sunt timpii ideali de fierbere.
În timp ce pastele sunt la fiert, sotăm într-o tigaie cu ulei de măsline unul-doi căței de usturoi tăiați mărunt (după gust). Nu lăsăm usturoiul la sotat decât unul-două minute, dacă ajunge să se prăjească va deveni amar și nu e deloc plăcut la gust. Oprim focul și adăugăm roșiile uscate tăiate fâșii alături de câțiva fulgi de chilli, după care turnăm și tagliatellele fierte și scurse bine de apă. Le servim cu câteva frunzulițe de usturoi proaspăt și parmezan ras.


Și mai mult parmezan ras! Am zis să plouă cu parmezan!!!

picasion

Poftă bună!
(deși sunt convinsă că veți avea)

duminică, 10 februarie 2013

Italian meringue buttercream cupcakes


Nu vă spun de câtă vreme caut o cremă perfectă pentru cupcakes. Cum ar trebui să fie o cremă ideală pentru ornat cupcakes? Păi, în ceea ce mă priveşte, crema ideală ar trebui să fie extrem de uşoară şi cremoasă, dar totuşi suficient de densă pentru a permite ornarea şi păstrarea formei după şpriţare! Am încercat diverse alte creme pentru cupcakes şi fiecăreia dintre ele îî lipsea ceva. Cu reţeta de frosting pentru brioşe festive aproape că obţinusem ceea ce căutam, doar că frostingul obţinut era totuşi destul de greu, fiind obţinut strict din unt şi zahăr. Deci căutam ceva şi mai pufos şi mai puţin dulce. Am descoperit reţeta de italian meringue buttercream căutând-o pe cea de swiss meringue buttercream. Tot acum am descoperit că mai există şi french meringue buttercream. Nu ştiu dacă voi ajunge să testez în bucătăria mea şi celelalte două feluri de cremă de unt cu bezea (asta înseamnă meringue buttercream), pentru că aceasta, şi anume crema de unt cu bezea în stil italian mi-a întrecut toate aşteptările şi va fi mereu on top of my cupcakes, no matter what! 
Înainte de a scrie reţeta de cremă de unt cu bezea în stil italian, vreau să vă scriu şi reţeta pentru cupcakes, care este cea mai bună dintre toate încercările mele de până acum! Am vorbit numai la superlativ despre acest desert, dar ce să fac dacă aşa este?! Vă garantez că veţi ieşi triumfători din bucătărie după prepararea cupcake-urilor după reţeta mea! Aşadar, here it comes!

Ingrediente cupcakes:
(pentru 12 bucăţi)
140 g făină
o linguriţă şi jumătate de praf de copt
o jumătate de linguriţă de bicarbonat de sodiu
o lingură de cacao
un sfert de linguriţă de scorţişoară
o linguriţă de sare
o linguriţă de esenţă de vanilie
două ouă
150 g zahăr
120 ml lapte bătut
120 ml ulei de floarea soarelui

Începem cu începutul. Cernem toate ingredientele solide într-un bol: făina, praful de copt, bicarbonatul de sodiu, lingura de cacao, scorţişoara şi linguriţa de sare. Într-un alt bol mixăm ouăle cu zahărul până când acestea îşi dublează volumul şi îşi deschid culoarea. Adăugăm esenţa de vanilie, laptele bătut şi uleiul, după care turnăm tot amestecul peste făină&co. Mixăm până la încorporare.
Aşezăm hârtiuţele pentru cupcakes în tavă şi le umplem trei sferturi cu amestecul de mai sus. 
Dăm tava cu cupcakes la cuptorul încins la 180°C pentru 12-15 minute, sau până când o scobitoare introdusă în mijlocul uneia dintre ele iese curată. 
Le lăsăm să se răcească complet înainte de a le orna.

Ingrediente italian meringue buttercream:
90 g albuş de ou (albuşurile a trei ouă)
o linguriţă de sare
150 g zahăr + 50 g zahăr
33 ml apă
250 g unt
esenţe, coloranţi după gustul fiecăruia


Musai, musai aveţi nevoie de un termometru de bucătărie pentru lichide.

Într-o cratiţă punem 150 g zahăr şi cei 33 ml apă. Punem cratiţa la foc mediu şi aşteptăm topirea zahărului şi formarea unui sirop de zahăr dens. Va dura aproximativ 8-10 minute până când siropul va ajunge la temperatura de 120°C. Este extrem de important ca temperatura siropului să fie aceasta, de aceea vă recomand cu căldură un termometru de bucătărie pentru lichide. Eu l-am achiziţionat din Kitchen Shop şi doar el mi-a garantat reuşita reţetei de italian meringue buttercream.
În timp ce siropul este în curs de formare, ne ocupăm de obţinerea bezelei.
Punem albuşurile cu sarea într-un vas curat şi degresat. Este foarte important ca albuşurile să fie foarte bine separate de gălbenuşuri, orice urmă de gălbenuş sau alte impurităţi pot periclita bezeaua. Batem albuşurile spumă până când spuma rămâne pe tel. Începem să adăugăm cele 50 g zahăr ploaie şi amestecăm până când obţinem o bezea densă, tare şi lucioasă.


În bezeaua tare adăugăm siropul de zahăr în fir subţire, verificând din nou temperatura siropului cu termometrul.


Avem grijă să nu lăsăm să curgă prea mult sirop deodată şi încercăm să turnăm siropul de la o distanţă mai mare de vas, pentru ca în contactul cu aerul să se domoloească puţin. Nu vă faceţi griji dacă bezeaua se va lăsa, este normal să se întâmple acest lucru. Doar mixaţi în continuare!
În final, cu mixerul la viteză maximă, începem încorporarea untului. Este important să adăugăm câte o linguriţă de unt o dată şi să nu adăugăm o altă tranşă de unt până ce prima nu este bine încorporată. Aici vă spun sincer că mi-a lipsit un mixer Kitchen Aid... dar lipsa lui nu m-a împiedicat să obţin rezultatul aşteptat, dimpotrivă, m-a motivat şi mai mult!
Aproape de final, amestecul pare că nu se încheagă şi, mai mult, se cocârţeşte, devenind brânzos. Nu vă faceţi griji, după adăugarea ultimei tranşe de unt vă asigur că totul va fi bine, mixaţi în continuare. Crema va fi compactă, pufoasă şi fină, aşa cum era de aşteptat. Acum, la final, puteţi adăuga arome şi coloranţi după plac. Eu am adăugat doar o linguriţă de esenţă de vanilie.
Pe mine m-a ajutat urmărirea acestui videoclip, aşa că vă invit şi pe voi să îl vizionaţi.


În compania cupcake-urilor, crema de unt cu bezea este divină şi prima muşcătura vă va conduce direct în... Rai :) 
Just give it a try, perhaps for a special day, as Valentine's day!





marți, 5 februarie 2013

Copii, făină, biscuiţi



"Spuneţi că e obositor să fiţi alături de copii. Aveţi dreptate. Şi adăugaţi: fiindcă trebuie să te cobori la nivelul lor, să te apleci, să te înclini, să te încovoiezi, să te faci mic. Aici însă greşiţi. Nu asta te oboseşte cel mai mult, ci faptul că eşti obligat să ajungi la înălţimea sentimentelor lor, să te întinzi, să te alungeşti, să te ridici pe vârfurile picioarelor." (Janusz Korczak)



Cât adevăr în cuvintele de mai sus! Cât de obositor este să te transpui dintr-o lume de oameni mari, plină de răutăţi, invidie şi ipocrizie, în lumea simplă şi incomparabil mai bună a copiilor! Cât de binecuvântaţi suntem noi, dascălii, că putem să ne încărcăm bateriile cu energia lor atât de pozitivă! Sentimentele lor nobile ne dau o lecţie importantă de viaţă zilnic! Şi o, da!... avem încă atâtea de învăţat de la omuleţii care ne înconjoară şi zilnic ne fac viaţa mai frumoasă!


Vă las cu câteva fotografii făcute în timpul uneia dintre cele mai frumoase activităţi practice de până acum! Am modelat, am decupat şi am mâncat cei mai gustoşi biscuiţi, făcuţi cu pasiune şi devotament de către cei mai buni şi mai frumoşi copii din lume, copiii mei Adevăraţi bucătari! Cât de mult au îndrăgit copiii activitatea? Cred că fotografiile sunt grăitoare, cuvintele ar fi de prisos...












Rezultatul? Care a fost rezultatul? 
Ta-dam!!!


Nu, nu am putut să îi decorăm, am fost extrem de nerăbdători să îi gustăm. Ne-au plăcut enorm şi ne-am promis că vom repeta figura :)