Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 30 octombrie 2013

Muffins integrali cu zmeură și portocală


Din categoria ”ce mai mănâncă o femeie însărcinată” astăzi vă prezint ultima și cea mai bună rețetă de muffins integrali încercată de mine!
În ultimele șase luni și ceva am adăugat 11 kilograme greutății mele! Acesta nu este un lucru de speriat, însă nici de neglijat. Am citit foarte multe cărți/articole despre dieta în timpul sarcinii (a nu se înțelege ”cură de slăbire” prin dietă - nu la asta mă refer) și am decis să mănânc doar acele alimente care mă fac să răspund DA la întrebarea: ”Este această îmbucătură una din care bebelușul meu va beneficia?” A fost greu să aplic acest principiu încă de la începutul sarcinii, pentru că
am trecut prin niște luni foarte dificile, în care aproape toate mirosurile și gusturile îmi creau un disconfort (deși e puțin spus) și în care mi-am găsit refugiul în pâine. Da, așa cum auziți, pâinea a fost salvarea mea acele luni. Nu voi spune acum că tot ceea ce am mâncat până în luna a patra de sarcină a fost pâine, însă în proporție de 80% asta am mâncat - lucru care a folosit creșterii mele în greutate. Acum, însă, lucrurile s-au schimbat. Am adoptat o dietă rațională, de pe urma căreia avem de câștigat atât eu, cât și bebelușul. Nu a fost greu! Din fericire, de fel nu fumez și nu beau cafea, asta însemnând că nu am fost nevoită să renunț la niciuna din ”plăcerile vieții”. Totuși, știți despre mine că sunt o consumatoare de dulciuri, așa că a renunța la dulciuri ar fi fost o mare provocare pentru mine! Norocul mi-a fost că în primele luni de sarcină nu am putut să mănânc nimic, dar absolut nimic dulce (cu excepția fructelor), iar în trimestrul doi, când deja puteam mânca tot ceea ce îmi doream, am început să schimb ingredientele folosite în bucătărie, deși acestea nu îmi erau străine - făina albă cu făină integrală, zahărul alb cu zahăr brun, ciocolata cu lapte cu ciocolată neagră, laptele gras cu lapte semidegresat și lista continuă la nesfârșit...

Așadar, am ”trecut” la dulciuri mai nutritive, ajungând la concluzia că a mă răsfăța pe mine și a-l hrăni bine pe bebeluș pot fi două realități care nu se exclud reciproc.
Despre asta este rețeta acestor delicioși muffins - despre cum să mănânci un dulce cu valoare nutritivă ridicată, benefic organismului, și nu dăunător.




Ingrediente:
(12 muffins)
200 g făină întegrală de secară
50 g făină albă
două lingurițe de praf de copt
o jumătate de linguriță de bicarbonat de sodiu
un sfert de linguriță de sare
două ouă
100 g unt moale cu conținut redus de grăsime
120 g zahăr brun
o linguriță esență de vanilie
coaja rasă de la o portocală
180 g smântănă slabă (maxim 12% grăsime)
100 g zmeură proaspătă (sau congelată)


Preîncălzim cuptorul la 180°C.
Se cern toate ingredientele solide într-un bol încăpător (făina, praful de copt, bicarbonatul de sodiu, sarea).
Într-un alt bol se freacă bine untul cu zahărul, adăugând câte un ou pe rând. Se adaugă esența de vanilie și coaja rasă de portocală, apoi smântâna amestecând energic până la omogenizare (eu am folosit mixerul).
În final, se toarnă acest amestec peste îngredientele solide cernute anterior. Mixăm energic până la încorporare. Amestecul obținut este mai dens decât pandișpanul. Adăugăm zmeura și o amestecăm în compoziție ușor, folosind o spatulă, cu mișcări ample de sus în jos!
În tava de muffins tapetată cu hârtiuțe punem câte o lingură (am folosit lingura pentru înghețată) din compoziție, umplând astfel formele pe trei sferturi.
Presărăm deasupra puțin zahăr brun și dăm tava la copt pentru 18-20 minute, sau până când o scobitoare introdusă în mijlocul unui muffin iese curată.
Aroma de portocală este absolut uimitoare, va îmbăta fiecare colțișor al bucătăriei, vă asigur!





 Păstrăm muffins la frigider, într-o cutie/pungă închisă ermetic și zilnic pot constitui o gustare sau chiar un mic dejun sănătos. Să mai spun cât de bine se potrivesc cu paharul de lapte? Vă las pe voi să testați :)


Puteți înlocui zmeura cu orice alte fructe proaspete, congelate sau deshidratate (cu stafide și caise deshidratate au fost un deliciu). 





6 comentarii:

  1. Acum le-am scos din cuptor. Arata f.bine, dar nu am avut smantana si am vrut sa pun lapte batut care pana la urma a fost Sana. Nu am vazut decat atunci cand erau deja la cuptor. Sper ca nu e problema... si nici nu pot sa le gust acum pt ca le duc maine la un Nicolae. Oricum reteta este super. O zi frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Teodora, cum au fost muffinsii? A trecut Sf. Nicolae :)

      Ștergere
  2. Au iesit foarte bune doar ca dupa ce le scot din cuptor se lasa foarte tare. Oare care e secretul?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu ar trebui sa se lase... nu exista nici un secret sau vreun pas omis in prepararea retetei! Sa nu fi fost faina de secara una de calitate sau praful de copt expirat? Poate imi dati mai multe detalii despre modalitatea dumneavoastra de preparare si ne dam seama impreuna care a fost problema! Eu am facut reteta de doua ori si de fiecare data s-a bucurat de reusita!

      Ștergere
  3. Au fost foarte buni! Acum imi salvam reteta de tavalite. Trebuie sa le fac!! Sarbatori Fericite si un An Nou plin de impliniri, bucurii, sanatate!! Multumim mult pentru minunatele retete!

    RăspundețiȘtergere