Faceți căutări pe acest blog

duminică, 26 februarie 2012

BloGourmet 2012

Sau mă rog... premiile sunt acordate pentru anul trecut, 2011, gala a avut loc în 2012! Pentru cei care nu sunt la curent cu noutățile, aflați din acest post ce lucruri minunate mi s-au întamplat într-o zi însorită de februarie!
          Vineri, 24 februarie 2012, o zi banală! Aaa, nu! Era ziua dragostei la romani, Dragobetele! Era de asemenea, printr-o coincidență fericită, ziua în care, fără a visa măcar ce urmează să se întâmple, am fost invitată să particip la gala bloggerilor culinari BloGourmet, prima gală de acest tip din România!
          11:00 a.m. - ne-am urcat în mașină și am pornit spre București! Gândul că urma să ajungem la primul eveniment la care aveam să particip în calitate de blogger de food îmi dădea niște emoții teribile! M-am mai liniștit abia când admiram fascinanta vale a Oltului. Indiferent de anotimp, Valea Oltului este de-a dreptul mirifică, mereu însărcinată să ne conducă pe un drum de visare, de liniște, de contemplare! Este o vale pe marginea căreia s-a construit unul dintre cele mai frumoase drumuri pe care mi-a fost dat să călătoresc vreodată. Cu Cipi când în stânga, când în dreapta mea, mă simțeam în siguranță și în încercarea de a ma detașa de cotidian, am reușit să renunț pentru o clipă la emoțiile generate de evenimentul la care urma să particip.
          18:00 p.m. - din vorbă în vorbă, din peisaj în peisaj, iată-ne ajunși în București! Ne-am cazat, ne-am dușat și am pus pe noi ținuta de gală. După o jumătate de oră de slalom printre troienele imense de zăpadă, am ajuns la restaurantul cu pricina, The Harbour! Intrarea s-a realizat într-un mod extrem de elegant, ”mateloții” ne-au întâmpinat cu ospitalitate și ne-au condus în sala de mese! Mesele erau înconjurate de oameni extrem de faini, pe care pana acum îi cunoscusem numai în mediul online și schimbaserăm câteva impresii legate de ceea ce facem noi in bucatăriile personale! Niciodată nu legaseram o conversație. Acum era momentul!!! Ușor stingherită, am pășit spre fiecare dintre fetele ale căror figuri îmi erau familiare! Ne-am strâns mâinile cu drag și în sfârșit ne cunoscuserăm, am avut atâtea de împărtășit! E tare plăcut să ai în jurul tău oameni de care te unește o pasiune comună, iar sentimentul de a cunoaște în sfârșit oameni în afara mediului online, este unic, va spun sincer! Mi-au plăcut toți... la nebunie!
          Să vă mai spun că nu am facut nici o poză cu ei (cu aparatul meu)? Hai să va spun cât de rușine mi-a fost să scot din geantă mini aparatul meu, care nu și-ar fi găsit locul printre atatea aparate profesionale, care mai de care mai performante! După aceea mi-a parut atât de rău... Îmi iubesc aparatul foto, m-a ajutat sa ajung până aici, să fac pași înainte în arta fotografiei, și eu acum l-am renegat! Am plâns de ciudă, cum am putut fi atât de superficială? Ar fi trebuit să fiu atât de mândră de el și să arăt tuturor ce poze frumoase mă ajută aparatul ăsta insignifiant să realizez! Și n-am facut nici o poză... Am poze ”furate” de pe Facebook de la fetele care au binevoit a mă invita să punem pe hârtie o amintire frumoasă! Va multumesc pentru poze, Licuța, Anto, Andreea, Carmen :*!


          Forfotă mare, începe gala! Premergatoare galei, muzica live ne încânta, mâncarea deosebit de delicioasă pusă la dispoziție de personalul The Harbour ne îmbia toaaaaate simțurile! Conversațiile cu restul bloggerilor pe diverse teme ne-au făcut să uităm care este de fapt motivul pentru care ne aflam acolo! Însă bang, la un moment dat o voce gravă ne anunța că evenimentul în sine a început. Urma ca în decursul a câteva zeci de minute să aflăm care sunt finaliștii și câștigătorii la fiecare categorie din cadrul galei BloGourmet! Emoțiile reîncepuseră, au fost uriașe! Foarte curând, am aflat că blogul Can't boil an egg ocupa locul I la categoria ”cea mai complexă formă de prezentare a unei rețete”. Nu pot exprima în cuvinte ce am simțit în acel moment, când am pășit pe ”scenă” alături de maestrul Radu Popovici! Emoțiile prezente în fiecare părticică a corpului meu m-au făcut să zâmbesc fără încetare, să simt că lumea e a mea, să simt ca pot realiza orice lucru atâta vreme cât  o fac cu pasiune. Dacă cineva mi-ar fi spus în urmă cu un an că urma să ajung aici, nu l-aș fi crezut, i-aș fi spus că bate câmpii, și chiar și în momentul acordării premiilor și a trofeului Blogourmet, întâmplarea părea incredibila încă! Pentru că ati ajutat la împlinirea unui vis, vă multumesc!!!
       
          Când am pășit a doua oară să îmi revendic diploma pentru locul 3 la categoria ”cel mai bun blogger rețetar”, deja eram în delir! Doar un snitel de pui - din bufetul cald delicios pus la dispozitie de Harbour - aruncat în cap m-ar fi readus cu picioarele pe pământ :))! Am fost și sunt încă uimită și fericită că am trecut printr-o așa experiență inedită!

          Pentru că așa se cuvine, vă mulțumesc în primul rând vouă, cititorilor mei, că m-ați susținut de-a lungul perioadei de votare! Multumesc sponsorilor pentru premiile oferite: Bristot, Bilancia și Logitech România, din partea cărora am primit niște premii de excepție care îmi vor ușura pe viitor munca în bucătărie! Multumesc întreg personalului The Harbour, în special doamnei Ioana Istrati, căptanul navei, care a avut grijă ca vasul cârmuit chiar de dânsa să ne ofere o călătorie de neuitat, în care serviciile de cea mai înaltă calitate ”erau la ele acasa”! Cu siguranță voi ajunge să calc pragul acestui minunat spațiu și cu ocazia următoarei mele vizite la București si recomand cu drag bucureștenilor să o faca fără temeri, nu vor regreta!
          Felicitări din suflet tuturor participanților la Gală! În ochii mei, cu toții sunteți câștigători și mă simt atât de mândră că am avut ocazia să vă cunosc!
          Vă pup cu drag,
          Diana

miercuri, 22 februarie 2012

Papanași

          Înca de sambata mi-am propus sa fac o tura de papanasi, si chiar de atunci imi cumparasem branza de vaci necesara prepararii papanașilor! Trebuia sa gatesc sambata, cand am mers in vizita la ai mei  ACASA, dar mama avea alte planuri, deci am mancat placinte ardelenesti, sau mai bine zis placinte impaturate cum se numesc in zona noastra! Reteta de placinte impaturate va veni curand pe blog, insa pana atunci ne delectam cu papanasi, ca altfel ar fi expirat branza de vaci in frigider!

          Despre papanasi pot sa spun doar ca sunt desertul meu preferat cand mancam la restaurant! Niciodata nu voi prefera sa mananc clatite, inghetata sau salata de fructe (printre singurele deserturi existente in meniurile restaurantelor) in loc de papanasi! Si sa nici nu aud de papanasi fierti, ii urasc! Nu stiu ce contin, nici nu ma intereseaza, insa stiu ca o singura data am mancat si nu mi-au placut absolut deloc. Or fi ei usor mai dietetici, insa daca tot calc stramb, macar sa o fac pentru un motiv intemeiat: papanasi prajiti!!!
          Mi se parea lucru mare sa stii face papanasi ca la restaurant, insa credeti-ma pe cuvant: oricine poate sa faca papanasi acasa! Ne trebuie doar vointa si urmatoarele ingrediente:
- 500g branza de vaci (eu am folosit branza de vaci dietetica marca Aro - Metro)
- doua oua
- o lingura de zahar pudra cu vanilie 
- o lingurita si jumatate de praf de copt
- zece linguri de faina
- o jumatate de lingurita de sare


- dulceata de mure
- smantana grasa

          Din ingredientele de mai sus am obtinut zece papanasi, insa nu au fost mari, parerea mea este ca doi asemenea papanasi sunt suficienti pentru o portie! Punem toate ingredientele intr-un bol incapator si le amestecam cu o lingura de lemn pana cand obtinem o bila de aluat. In functie de consistenta branzei puteti sa mai adaugati faina, insa retineti ca aluatul rezultat trebuie sa fie unul moale, desi nu trebuie sa se lipeasca de degete. Veti vedea mici particule negre in aluat, nu este piper :) am folosit zahar vanilat comandat de pe site-ul pastaidevanilie.ro care mi-a placut la nebunie, este foarte aromat si recomand sa il aveti in dulapul cu ingrediente, asta daca nu va faceti voi acasa cu pastai de vanilie cumparate tot de pe acelasi site!
          Din aluatul obtinut formam zece bile maricele si pentru fiecare bila un puisor, adica o alta bila mai mica! Trebuie sa avem suprafata de lucru infainata si mainile la fel, infainate inainte de modelarea fiecarei bile de aluat! Dupa ce am modelat toate bilele, facem cate o gaura in mijlocul fiecarei bile mari cu o coada de lingura.
          Prajim papanasii in baie de ulei la foc mediu! In nici un caz sa nu va grabiti si sa faceti focul mare pentru ca va veti alege cu niste papanasi arsi la exterior si necopti in interior! Nu vrem asa ceva, asa ca ne alocam timp suficient pentru coacere, poate dura intre doua minute si jumatate pe o parte si un minut si jumatate pe cealalta parte, depinde de cat de incins este uleiul.
          Ii servim cu smantana (grasa zic eu, v-am zis ca nu ma joc cand dau iama in calorii) si dulceata de mure/afine/fructe de padure, sau orice alt fel va pica cu tronc! Eu am avut dulceata de mure, productie proprie si a completat perfect aroma papanasilor!

          

marți, 21 februarie 2012

Love cupcakes

          Mereu fac lucrurile pe ultima suta de metri! Nu e bine, stiu, desi mi-am creat din asta un obicei! Inca din copilarie ma bateau parintii la cap sa imi fac temele de indata ce ajung acasa, sa imi pregatesc ghiozdanul in momentul in care incep pregatirea temelor, sa nu aman lucrurile pana in ultimul moment! Nu s-au legat invataturile astea de mine, insa de fiecare data am scos-o la capat cu bine! Nu sunt un om dezorganizat, dimpotriva, sunt un om punctual si parolist! Am si eu insa mici defecte, aman lucrurile pana in ultimul moment! Imi amintesc de examenele din timpul studentiei pentru care invatam cateva nopti inainte si pe care le treceam cu brio... asa sunt eu si deocamdata nu cred ca ma voi schimba. De ce va spun toate astea? Pai pentru ca maine e ultima zi in care putem trimite retete cu poze la tea party'ul lunar organizat de Emily si, desi am pregatit si pozat cupcakes-urile pentru tea party cu mai bine de o saptamana in urma, abia acum reusesc sa postez reteta si sa trimit materialul spre Emily!
          Am denumit cupcakes-urile astea "love cupcakes" pentru ca le-am pregatit in week-end-ul dinaintea zilei de Valentine, week-end in care ne-am rasfatat cu bunatati dulci! Cupcakes-urile contin ciocolata din plin si au fost delicioasa... hmmmm, inca le mai simt aroma!
          Pentru douasprezece cupcakes folosim:
- 1 cup faina
- 1/2 cup zahar
- trei linguri cacao
- doua lingurite de praf de copt
- 1/2 lingurita sare


- 1/2 cup fulgi ciocolata cu lapte sau ciocolata neagra
- un ou
- 3/4 cup lapte
- 1/3 cup ulei



          Cernem faina, cacaua si praful de copt, dupa care le amestecam cu restul ingredientelor solide: zaharul si sarea! Topim fulgii de ciocolata la bain mairie, dupa care adaugam laptele si lasam amestecul sa se raceasca complet. Batem oul, adaugam si uleiul si turnam acest amestec peste ciocolata racita. In final, adaugam compozitia peste ingredientele solide si amestecam usor cu o spatula pana la incorporare!


          Turnam compozitia in hartiutele pentru briose asezata in tava si le umplem pe trei sferturi. Dam tava la cuptorul incins la 180°C pentru aproximativ 20 minute, sau pana cand trec testul scobitorii.
          Putem sa le consumam ca atare, sau putem sa le facem o glazura/frosting de ciocolata! Eu m-am jucat putin cu frosting si le-am pus in mot un trandafir (cel putin asta imi doream sa iasa) din fondantul folosit la tortul Valentine.







luni, 20 februarie 2012

Pancakes cu banane si nuci

          Nimic nu poate fi mai placut decat o duminica fara griji, petrecuta in liniste in familie. Daca si incepem ziua cu pancakes, deja vorbim despre o astfel de duminica la superlativ. Daca imi aduce si mie cineva o tava cu pancakes la pat, deja am intrat pe taramul stiintifico-fantasticului si vorbesc prostii! Insa nu va imaginati ca ma plang ca nu mi se aduce micul dejun la pat! Nici vorba! Eu sunt genul de om care poate sa adoarma la ora 6 dimineata si la maxim 8:30 e in picioare, atat de fresh ca parca ar fi dormit o noapte intreaga! Si in fiecare zi, fie ca e duminica sau orice alta zi a saptamanii, ma trezesc foarte vioaie si plina de energie si fac orice, numai sa nu stau tintuita in pat, merg chiar si la serviciu :))

          Cat despre micul dejun la pat, mie imi place ideea, insa pe Cipi cu greu il conving sa stea acolo cuminte, sa mancam in pat! Are si el pasarelele lui, "o masa se ia la masa", doar de-aia se numesc la fel :))! Ieri insa l-am pacalit si s-a trezit cu miros sublim de pancakes! Pufosenia s-a intruchipat in pancakes ieri si asa cum am mai spus si pe Facebook, ne-au facut ziua minunata!
          Pentru doua-patru portii (depinde cat de foame va este) folosim:
- doua oua
- 200 g faina
- 250 ml lapte
- o lingurita si jumatate de praf de copt
- un sfert de lingurita de bicarbonat de sodiu
- o lingurita esenta de vanilie
- trei linguri ulei
- doua linguri si jumatate de zahar
- un varf de cutit de  sare

          Intr-un bol incapator cernem faina cu sarea, bicarbonatul de sodiu si parful de copt.
          Separam ouale, si mixam galbenusurile pana cand acestea devin albicioase si cresc in volum. In acel moment adaugat laptele, esenta de vanilie si uleiul, mixand in continuare.
          Batem albusurile spuma tare, dupa care adaugam si zaharul. Mixam pana la topirea in totalitate a zaharului.
          Adaugam compozitia de galbenusuri in bolul cu ingredientele solide cernute si amestecam usor cu un tel pana la omogenizare. In momentul in care amestecul este fin si nici vorba sa gasim vreun cocolos in compozitie, trecem la incorporarea albusurilor, etapa in care folosim o spatula cu care executam miscari ample! Nu amestecam in exces!!!
          Odata preparata compozitia trecem la coacerea clatitelor intr-o tigaie teflonata (nu as vrea sa spun ca-i musai sa fie teflonata, dar cam asa e). Nu am incercat sa fac pancakes intr-o alta tigaie, insa nu as putea sa va asigur de reusita lor! Poate ar merge daca ati unge tigaia cu unt sau ulei mai mult decat de obicei! Buuun, cum procedam? Pai cam la fel ca si la clatitele clasice! Turnam din compozitie cu un polonic in tigaia incinsa in care am picurat un strop de ulei. Daca vreti sa obtineti o suprafata uniform colorata, fara pete, stergem excesul de grasime din tigaie cu un servetel!
          Se lasa pe o parte pana cand incepe sa faca bule la suprafata, dupa care se intoarce si se mai lasa la prajit inca 20-25 secunde!
Se consuma cu ce va este pe plac, de la gem la sirop de artar sau miere, fructe crude, fructe uscate, compoturi, sky's the limit! Va asigur doar de aroma si pufosenia lor divina! Noi am ales sa le mancam cu banane, nuci si peltea de gutui (absolut divin!!!)




duminică, 19 februarie 2012

Galette integrală cu mere

          As I said, I love apples!!! Si cred ca mi se trage din familie, astazi am auzit-o pe sora mea zicand, in timp ce savura o felie din galette cu mere, ca orice desert e divin cu mere, si am zambit! Si eu am spus-o mereu, si nu doar aici pe blog! Marul este mereu preferatul meu, mai ales in sezonul rece, care mai nou ocupa trei sferturi din an...

          Astazi de dimineata, cand m-am trezit sa fac ceva bun pentru week-end, m-am trezit de fapt fara oua in frigider! Si nu am avut decat sa ma descurc fara, fapt pentru care am gatit aceasta minunata galette cu crusta din faina integrala si unt, umpluta mere aromate cu scortisoara, merisoare si nuci! O combinatie minunata... ce mai! Nu puteam alege ceva mai delicios!
          Asadar, pentru crusta folosim:
- 200 g faina integrala
- 110 g unt cu continut redus de grasime
- 60 ml apa rece
- un varf de cutit de sare
          Pentru umplutura folosim:
- sase-sapte mere (nu foarte mari)
- 50 g zahar brut (am gasit acest zahar brut din trestie de zahar la Lidl)
- scortisoara dupa gust
- o lingura si jumatate de gem de piersici
- o mana de merisoare si samburi de nuca
          Pentru crusta am folosit robotul de bucatarie. Am pus faina, sarea si untul rece taiat felii in vasul robotului si am mixat la viteza maxima pentru 10 secunde, dupa care am adaugat apa treptat, pana cand aluatul se leaga si se formeaza o bila compacta! Punem aluatul la rece pentru o jumatate de ora, timp in care purcedem la pregatirea umpluturii.
          Curatam merele de coaja si cotor si le taiem felii, dupa care le calim impreuna cu gemul de piersici, zaharul, scortisoara, merisoarele si nuca! Le calim doar pentru 7-8 minute la foc mediu, amestecand incontinuu. Lasam amestecul sa se raceasca inainte de formarea galettei.
          Intindem o foaie din bila de aluat in mijlocul careia asezam umplutura de mere, lasand marginile libere (aproximativ 10 cm de jur imprejurul foii). Asezam foaia direct in tava tapetata cu hartia de copt si acolo incepem sa impaturim marginile libere spre centru in sensul acelor de ceasornic, acoperind umplutura. Presaram putin zahar brut peste galette inainte de a o da la cuptor!
          Dam tava la cuptorul incins la 180°C pentru aproximativ o jumatate de ora, timp in care crusta va deveni aurie! Nu cred ca e necesar sa va spun cat de buna este, imaginile sigur graiesc de la sine, iar daca sunteti mari iubitori de mere, ati si inceput prepararea galettei, mai ales ca necesita ingrediente putine si timp si mai putin! Pofta buna!




miercuri, 15 februarie 2012

Cinnamon Rolls

          Saptamana trecuta am chiulit din bucatarie si de pe blog... insa am fost absenta motivata! Motivata de toate lucrurile pe care le-am rezolvat saptamana trecuta, de la referate la pregatiri pentru nunta care se apropie cu pasi atat de repezi ca abia mai putem tine pasul cu ea! Insa perioada prin care trecem acum este incantatoare, parca nimic nu se compara cu pregatirea celui mai frumos si mai important eveniment din viata unui om, cel putin pana acum, cu siguranta vor urma si altele despre care voi gandi la fel!
          Suntem cuprinsi de visare, iar iarna care s-a instalat pretutindeni (la noi in Ardeal intr-un mod normal si frumos chiar) seamana izbitor de bine si ne face sa ne amintim cu nostalgie de zilele reci din copilarie, cand numai mirosul de scortisoara venind din cuptorul incins ne mai imbia sa intram in casa! Fie ca venea dintr-o placinta cu mar, melci cu scortisoara sau alte bunataturi, aroma de scortisoara era nelipsita in iernile lungi ale copilariei noastre! Acest lucru, plus faptul ca vazusem gustarea asta aromata prezentata pe tot mai multe bloguri in ultima perioada mi-a deschis apetitul pentru cinnamon rolls, sau melci cu scortisoara in varianta romaneasca! Am ales insa sa ii fac mai mici, in tava pentru briose.
Din urmatoarele ingrediente am obtinut aluat pentru douazeci si patru de astfel de briose - cinnamon rolls:
- 200 ml lapte
- 100 g unt
- intre 400 si 450 g faina
- 110 g zahar tos
- 10 g drojdie uscata (sau 25 g drojdie proaspata)
- un ou
- o lingurita de sare

Pentru umplutura cu scortisoara am folosit:
- 160 g zahar brun
- doua linguri de scortisoara
- 100 g unt moale

          Am folosit masina de paine pentru framantarea aluatului, insa la fel ca orice aluat, poate fi lucrat si cu mana! Am amestecat untul cu laptele si am pus totul pe foc pana cand untul a fost topit! Am lasat apoi laptele si untul sa se domoleasca putin, dupa care am pus amestecul in cuva masinii de paine. Apoi am adaugat zaharul tos, sarea si oul batut in prealabil, dupa care am adaugat faina cernuta amestecata cu drojdia uscata! Framantam aluatul si il lasam sa dospeasca vreme de o ora si jumatate, pana cand isi dubleaza volumul. Nu uitam ca, in cazul in care nu folositi masina de paine, aluatul trebuie sa fie acoperit cu un servet uscat si sa stea intr-un loc ferit de curenti de aer rece.
          Dupa o ora si jumatate, pe o planseta infainata intindem o foaie dreptunghiulara cu grosimea de 5-6 mm peste care intindem amestecul de zahar brun, scortisoara si unt! Rulam foaia pe lungime si o taiem in felii de 1 cm grosime pe care le asezam in tava de briose tapetata sau nu cu hartiute, dupa plac!
          Punem tavile cu cinnamon rolls (va reamintesc ca ies 24 cinnamon rolls) intr-un loc caldut si lasam aluatul sa mai creasca inca o jumatate de ora, pana cand depaseste marginea superioara a formei!
          Punem tavile in cuptorul preincalzit la 180⁰C pentru aproximativ 20 minute, pana cand isi formeaza o crusta aurie! Se pot servi ca atare, sau pudrate cu zahar!
          Puteti de asemenea sa le consumati cu sos caramel si nuca, sau cu o pasta de zahar cu lamaie, sau crema de branza! Orice va este pe gust e permis... Cat despre minunatele cinnamon rolls, sunt absolut delicios de aromate, scortisoara e sfanta, mai ales pe timp geros de iarna! Sa va fie de bine!




luni, 13 februarie 2012

Tort Valentine (profiterol)

          De obicei, zilele de vineri de la serviciu sunt o luuunga insiruire de idei si retete culinare pentru week-end! Fiecare dintre noi isi propune sa isi rasfete familia in week-end cu cele mai gustoase preparate, sfarsitul de saptamana fiind in primul rand o importanta resursa de timp liber, si mai apoi o sursa de inspiratie chiar :)
Week-end-ul acesta am furat initiativa unei dragi colege de a face un tort cu caramel si profiterol, cu atat mai mult cu cat maine sarbatorim ziua indragostitilor!
          Spuneam si anul trecut ca nu doresc sa tin prelegeri sau sa comentez in nici un fel impumutul zilei indragostitilor in special si imprumuturile de obiceiuri de la straini in general. Fiecare dintre noi este liber sa aleaga daca imprumuta sau nu obiceiuri, daca sarbatoreste ziua indragostitilor maine, in 14 februarie de ziua Sfantului Valentin, sau alege sa sarbatoreasca iubirea de Dragobetele romanesc! Orisicum ati alege, urmatoarea reteta poate sa va scoata din impas daca doriti un super dulce mai elaborat, al carui timp alocat prepararii este mai mare decat in cazul altor retete, dulce savurat in una din zilele indragostitilor sau la sfarsitul unei cine romantice :)
          Stiu ca incep de la coada la capat, ca in primul rand trebuia sa va scriu reteta de profiterol, apoi pe cea de fondant din marshmallows, si apoi minunata reteta de tort, dar acum fac un all in one, dupa care voi face si postari individualizate.
          Tortul pe care l-ati vazut in imagine contine un blat cu cacao si nuca stropit cu sirop de vanilie, o crema-mousse de whisky, profiterol umplut cu budinca de ciocolata si este acoperit cu un strat generos de fondant din marshmallows decorat in culorile dragostei <3
          Pentru blatul de cacao folosim:
- sase oua
- sase linguri de zahar
- doua linguri de faina
- 50 g nuca macinata
- doua linguri de cacao
- o lingurita de praf de copt
          Amestecam ingredientele solide (mai putin zaharul) intr-un bol. Separam albusurile de galbenusuri, batem albusurile spuma tare, adaugam zaharul ploaie, continuand sa mixam pana la topirea zaharului, dupa care adaugam galbenusurile unul cate unul. Mixam energic pana la incorporarea galbenusurilor, dupa care adaugam ploaie amestecul de ingrediente solide, amestecand usor cu o spatula!

          Coacem blatul intr-o tava de 22 cm diametru, tapetata cu hartie de copt, la 180⁰C timp de 15-20 minute, sau pana cand trece testul cu scobitoarea! Dupa coacere, lasam blatul sa se raceasca complet.
In timp ce blatul este in cuptor, suntem operativi si trecem la prepararea "gogoselelor" pentru profiterol/choux a la creme! Simpla treba, sa nu va sperie termenul :)
          Pentru profiterol folosim:
- 250 ml apa
- 100 ml ulei
- 150 g faina
- sare
- trei oua mari
          Punem apa, uleiul si sarea la fiert intr-o cratita cu pereti grosi. Lasam lichidele sa ajunga in punctul de fierbere, dupa care adaugam faina cernuta, toata odata! Amestecam energic dupa care luam cratita de pe foc si adaugam pe rand, cate un ou, amestecand incontinuu. Nu adaugam al doilea ou pana cand primul nu este bine incorporat. La fel procedam si cu al treilea ou! 
          Cat amestecul este cald inca, trecem la formarea gogoselelor! Putem alege sa le spritam cu un posh sau sa formam gramajoare cu o lingura sau chiar cu mana si le asezam direct in tava tapetata cu hartie de copt! Eu am folosit ultima varianta! Coacem gogoselele in cuptorul incins la 180⁰C timp de 30 minute, pe ceas, fara sa deschidem usa cuptorului in primele 15 minute! Daca se poate, urmariti intreg procesul de coacere prin usa cuptorului, fara a o deschide! Stim ca treaba a iesit ca la carte daca gogoselele s-au umflat frumos, iar mijlocul a ramas aerat! Din poze veti intelege mai bine ce vreau sa spun! 
          Lasam gogoselele sa se raceasca complet, dupa care le taiem pe mijloc si le umplem cu o budinca de ciocolata (preparata urmarind instructiunile de pe ambalaj, cu specificarea ca am injumatatit cantitatea de lapte - ca sa obtin o crema mai densa, mai tare).

          Crema-mousse de whisky este aceeasi folosita la tortul cu crema de whisky si crant.
          Pentru crema folosim:
- 150 g zahar
- doua linguri de apa rece
- 6 galbenusuri
- 60 ml apa rece
- doua linguri de whisky 
- doua lingurite de gelatina alimentara granule
- 400 ml frisca

          Pentru inceput, punem gelatina la hidratat in cei 60 ml de apa rece si cele doua linguri de whisky. Intr-o cratita mica punem zaharul la caramelizat!
          Amestecam incontinuu pana cand obtinem un sirop fara cocoloase de zahar care curge. Acum este momentul sa adaugam cele doua linguri de apa rece. Amestecam cu grija pentru ca zaharul va face bule si e posibil sa stropeasca. Cand siropul redevine omogen, luam cratita de pe foc si adaugam gelatina hidratata in apa si whisky. Lasam siropul sa se domoleasca, timp in care batem cu mixerul cele 6 galbenusuri pana ce acestea isi dubleaza volumul. Cand ouale sunt bine batute, adaugam siropul treptat, mixand crema incontinuu. Obtinem o crema foarte fina, de consistenta smantanii. Batem frisca cu mixerul (insa nu foarte tare, ci doar pana cand mixerul lasa urme in frisca) si apoi o incorporam cu o spatula cu miscari de sus in jos in crema de whisky.

Asamblarea tortului:
          Taiem blatul de cacao in doua parti egale. Fixam un inel detasabil in jurul primei jumatati a blatului de cacao gata insiropat si turnam jumatate din crema de whisky. Apoi asezam cateva bucati de profiterol umplute cu crema de ciocolata, peste care turnam si restul cremei de whisky.
          In final asezam si cealalta jumatate de blat, insiropat la randu-i, si dam tortul la frigider pentru minim patru ore. Ideal ar fi sa stea la frigider peste noapte, dar daca n-aveti rabdare e de inteles, nici eu n-am avut :))!
          Initial vroiam sa imbrac tortul cu o crema de ciocolata, ca deh, chocolate=love... dar cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, mi-am schimbat planul si l-am imbracat in fondant din marshmallows! Reteta vine mai tarziu pe blog, dar daca tineti neaparat sa faceti tortul si sa il imbracati in fondant inainte de a scrie eu reteta, pai aflati ca reteta e imprumutata din bucataria Antoninei, sigur o stiti pe Anto, de la "Dulcegarii culinare"! Mi s-a parut cea mai simpla modalitate de a realiza fondantul, asa ca aruncati o privire aici si va lamuriti. Anto, multumesc mult pentru reteta, tare fain a iesit fondantul, am fost incantata la superlativ!

          Am intins fondantul intr-o foaie de 3-4 mm si am imbracat tortul. Surplusul de fondant l-am colorat cu rosu si am intins o alta foaie din care am decupat o inima, folosind un cutter pentru fursecuri. Apoi m-am jucat cu niste creioane cu pasta de zahar de la Dr. Oetker :)
This is it, hope you like it as much as we did:
Ia uitati si ce se ascundea sub fondant!

DE-LI-CIOS!!! Happy Valentine's day!


duminică, 5 februarie 2012

Pain brioche

          Pain brioche este un fel de paine de origine frantuzeasca, alba, fina si pufoasa, imbogatita prin adaosul de oua, unt si zahar. Are o crusta moale, usor maronie datorata oului batut cu care se unge inainte de coacere. Le pain brioche este preparata in acelasi fel ca si painea obisnuita, continand drojdie, faina si apa, insa, ca si consistenta, se apropie de croissantele cu aceeasi origine frantuzeasca datorita continutului ridicat de unt, oua si lapte!

          Cipi este innebunit dupa ceasca lui (aproape zilnica) de cafea din cereale Inka! Insa nu va gaditi ca o bea asa doar... sec! Nuuuu, o bea alaturi de o felie de cozonac simplu unsa cu marmelada! Saptamana asta i-am promis ca ii voi face eu cozonacul simplu, si l-am asigurat ca va fi cel mai bun din cati a mancat pana acum! Dar tot gandindu-ma la reteta de cozonac simplu, am realizat ca mai degraba as incerca reteta asta de "pain brioche", credeam ca va fi mult mai aromata datorita untului din compozitie! Deci, mi-am suflecat manecile si m-am aruncat in faina!
          Pentru o tava cu dimensiunile 25x10 am folosit:
- 60 ml lapte
- 9 g sare
- 50 g zahar
- 140 g unt moale
- 430 g faina alba tip 000
- 8 g drojdie uscata (sau 24 g drojdie proaspata)
- doua oua

- un ou si doua linguri de lapte pentru uns 

          Am inceput cu aducerea laptelui la temperatura de 75⁰C. Am folosit masina de paine, insa numai pentru framantare si dospire. Am turnat laptele in cuva masinii de paine, am adaugat ouale si sarea, dupa care am adaugat faina. Am amestecat totul timp de 3 minute, dupa care am adaugat drojdia proaspata. Am lasat totul la framantat inca doua minute, pana cand drojdia a fost bine incorporata, dupa care am adaugat zaharul. Am framantat totul inca cinci minute. Ultimul ingredient adaugat a fost untul moale, bucata cu bucata, framantand incontinuu pentru inca minim cinci minute, pana cand am obtinut o bila compacta elastica de aluat. Am lasat aluatul la dospit pentru o ora si 10 minute in cuva masinii de paine.
          Am rasturnat aluatul pe o planseta infainata, l-am modelat sub forma unei bile, l-am asezat intr-un bol si l-am dat la rece o ora si jumatate (ideal ar fi sa se prelungeasca timpul de stat la rece pana la cinci ore, insa cine are rabdare??? eu una nu)!
          Dupa timpul de repaus de la frigider, rasturnam bila de aluat pe aceeasi planseta infainata si il aplatizam cu podul palmei pentru a sparge toate bulele de aer, formand un drreptunghi. Apoi aducem laturile mici ale dreptunghiului spre centru! Din nou aplatizam aluatul si din nou impachetam prin aducerea laturilor mici ale dreptunghiului spre centru. Cu un click pe urmatorul link veti putea urmari un clip in care toate descrierile mele sunt puse in practica, va va fi mult mai usor sa va dati seama ce este de facut in aceasta etapa, in conditiile in care eu nu am facut poze in timpul prepararii :( Eram prinsa si cu alte treburi!
          Asezam aluatul intr-o tava de chec/cozonac si lasam la dospit vreme de o ora intr-un loc ferit de curenti de aer! Dupa o ora aluatul va fi dublu ca si volum, semn ca drojdia si-a facut treaba! Acum ungem "le pain brioche" cu amestecul de ou batut si lapte pe toata suprafata si dam totul la cuptorul preincalzit la 180⁰C pentru  35 minute. Daca mariti timpul de coacere riscati sa obtineti un pan brioche prea uscata, asa ca va recomand sa aruncati cate un ochi in cuptor din cand in cand!
          Painea asta este pufosenia intruchipata, plina de aroma, cu o crusta maronie minunata! Merge de minune alaturi de o cana de cafea tare, ceai sau lapte, cu unt, marmelada, prajita la toaster... Va asigur ca in orice varianta ati alege sa o consumati, este absolut delicioasa!!! Cipi mi-a confirmat-o, este cea mai buna companie pentru cafeaua lui :)



          




joi, 2 februarie 2012

Apple bars

          Ieri am primit o gramada (la propriu) de mere bio, stranse intr-un sac de rafie rosu, abia respirand aerul rece de afara! Ma tot gandeam ce-om face cu ele, Doamne, ca sunt multe! De dimineata, simtind mirosul absolut minunat de mere (demult n-am mai simtit un miros autentic de mere), deja stiam ce am de facut: apple bars! Vazusem mai demult reteta pe un site si acum aveam un motiv plauzibil sa gatesc ceva cu mere sau apples, cum o fi!
          N-as fi vrut sa gatesc astazi, imi propusesem sa citesc o carte a carei titlu mi-a captat atentia "Dragostea dureaza trei ani"! Ma gandeam ca imi va placea, ca voi citi despre cum iubirea se transforma de la vapaia de la inceput in altceva, altceva insemnand respect, impartirea responsabilitatilor, impartasirea unor emotii, includerea unui al treilea suflet in relatie (a se citi "copil") insa iar m-am inselat! Cartea e scrisa din perspectiva unui barbat, chiar de un barbat! Si cu asta am spus tot! Imi cer scuze, domnilor care ajungeti din intamplare pe aici, insa chiar gandim diferit! In sfarsit, mi-a stricat ziua de lectura cartea asta si am inceput sa gatesc apple bars cu merele bio primite (exista o diferenta uriasa intre aceste mere bio si cele umflate, perfecte si frumos colorate din supermarketuri)!
          Am folosit un aluat pentru tarte, obtinut din urmatoarele ingrediente:
- 200g faina
- 120g unt rece taiat bucati
- 60ml apa rece
- o lingura zahar brun
          Am pus toate ingredientele in robotul de bucatarie, mai putin apa si am amestecat la viteza maxima 20secunde! Apoi am adaugat apa si lasat robotul sa isi faca treaba pentru inca 40 secunde! Dam aluatul la frigider pentru 30 minute. Dupa timpul de racire intindem doua treimi din aluat cu mainile direct in tava de copt pe fundul careia am pulverizat putin spray pentru gatit si intepam foaia formata cu o furculita din loc in loc! Dam foaia la cuptorul incins la 160⁰C pentru 15 minute, pana cand marginile sunt aurii! A treia parte de aluat o amestecam cu fulgi de ovaz (eu ador crustele crocante cu ovaz) si dam aluatul la rece. 
          Pentru umplutura curatam de cotor si decojim zece mere (ale mele erau medii ca si dimensiune) si le taiem cubulete mici. Calim merele intr-o cratita la foc mic, alaturi de scortisoara si zahar dupa gust, timp de 10-15 minute, pana cand obtinem un sos dens! Inainte de a lua cratita de pe foc adaugam si o mana de merisoare, pentru culoare mai ales! Lasam sosul de mere sa se raceasca!
          Turnam sosul de mere racit peste foaia de aluat rumenita, dupa care faramitam a treia parte din aluat (cea cu fulgi de ovaz) peste mere! Tot acum, eu am presarat cativa fulgi de migdale si cateva bucatele de nuca!
          Dam totul la cuptor pentru inca aproximativ 20 minute, la aceeasi temperatura! In acest timp, crusta va capata o frumoasa culoare aurie! Ador acest desert, e printre preferatele mele! Si priviti ce culoare frumoasa ii dau merisoarele, de-a dreptul ademenitoare!



          



miercuri, 1 februarie 2012

Paine rapida de secara

          Painea de secara (din faina integrala de secara) aduce multiple beneficii sanatatii. Painea de secara este recomandata versus painea alba sau chiar painea graham, faina de secara continand mult mai putin gluten decat faina de grau, fie ea si integrala.
          Deoarece este dificil sa se separe taratele si germenii de endosperma din bobul de secara, faina de secara pastreaza de obicei o cantitate mare de substante nutritive, spre deosebire de faina rafinata de grau care este aproape lipsita de proprietati nutritive! Fibrele din painea de secara reduc timpul de tranzit instestinal, ceea ce duce la o mai buna functionare a organismului si la prevenirea constipatiei si a cancerului de colon - mai multe informatii gasesti pe site-ul prodieta.ro!
           Iata numai cateva dintre beneficiile consumului de paine si preparate din faina integrala de secara, lucruri care pe mine ma fac sa imi pun un serios semn de intrebare referitor la regimul nostru de viata! Cu totii ne dorim un regim alimentar sanatos, insa suntem dispusi sa facem ceva in acest sens? Nu mi-am propus sa renunt la consumul niciunui ingredient sau preparat regasit pe blog sau nu, pur si simplu imi propun sa consum moderat tot ce imi place! Cu siguranta ma/va voi rasfata in continuare cu deserturi si mancaruri care satisfac nevoia hedonica a fiecaruia, insa imi doresc sa incercam sa facem ceva in privinta adoptarii unui regim alimentar cat mai sanatos!
          Astazi am pregatit o paine de secara, in cea mai rapida varianta posibil, si anume cu bicarbonat de sodiu, fara drojdie, pentru care am folosit:
- 500g faina integrala de secara
- 250 ml lapte batut (marca Pilos - de la Lidl)
- 150 ml apa
- o lingurita de bicarbonat de sodiu
- trei sferturi de lingurita de sare
- o mana de faina alba pentru crusta

          Am folosit masina de paine, insa numai pentru framantare! Deoarece nu contine drojdie, aluatul de paine nu are nevoie de timp pentru dospit! Am pus laptele batut si laptele in cuva masinii de paine, peste care am adaugat faina amestecata cu bicarbonatul de sodiu si sarea. Am lasat masina sa framante aluatul vreme de 20 minute. Cu 10 minute inainte de terminarea timpului de framantare punem o oala de lut/vas roman cu capac in cuptor si setam temperatura cuptorului la 200⁰C.
          Rasturnam aluatul framantat pe o planseta tapetata cu faina de grau alba si formam o bila rotunda sau ovala pe care o crestam in cateva locuri cu un cutit bine ascutit. Scoatem vasul roman din cuptor si asezam bila de aluat rapid, dupa care o acoperim cu capacul!

          Coacem painea pentru 30 minute cu vasul acoperit cu capacul, dupa care scoatem capacul si mai lasam painea la copt pana cand capata crusta si culoarea dorita! La mine a mai durat inca 10 minute pana cand am obtinut ceea ce vedeti in imagini!
          Este o paine densa, dar totusi pufoasa si foarte satioasa, ideala pentru micul dejun!