Faceți căutări pe acest blog

luni, 23 ianuarie 2012

Quiche Lorraine

          Quiche-ul este o placinta de origine frantuzeasca, sarata, avand la baza o crusta obtinuta din unt si faina, umpluta cu un amestec de oua batute, cascaval si:
- legume (vezi reteta de quiche cu broccoli)
- peste (vezi reteta de quiche cu somon)
- sunca si ciuperci (clasicul quiche Lorraine, originar din regiunea Frantei cu acelasi nume, Lorraine)
          Delicios pentru micul dejun, dar si pentru un pranz usor, acest minunat quiche ne-a rasfatat toate simturile si ne-a saturat burtile flamande!
          Pentru baza de aluat avem nevoie de:
- 110 g faina (eu am folosit faina integrala, incercand sa obtin un quiche cat mai sarac in calorii)
- 60 g unt
- 4-5 linguri de apa rece
- o jumatate de lingurita de sare
          Am pus toate ingredientele, mai putin apa, in robotul de bucatarie si le-am mixat la viteza maxima vreme de 30 secunde, moment in care am adaugat si apa rece! Inainte de adaugarea apei, amestecul va fi unul sfaramicios, insa odata ce apa intra in compozitie aluatul devine compact, legandu-se rapid intr-o bila, in maxim 30 secunde de mixare la robot!
Am pus bila de aluat obtinuta intr-o folie alimentara si am dat-o la frigider vreme de 30 minute, timp in care am inceput pregatirea umpluturii.
          Pentru umplutura avem nevoie de:
- o ceapa medie ca si dimensiune
- trei ciuperci Champignon mari
- 150 g sunca din piept de pui
          Am calit ceapa tocata marunt in putin ulei de masline (cam doua linguri), dupa care am adaugat ciupercile taiate bucatele, iar in final sunca taiata cubulete!




















          Calim toate ingredientele vreme de 3-4 minute, amestecand incontinuu, dupa care le lasam sa se raceasca!
          Mai avem nevoie de:
- trei oua
- 100 g smantana cu continut redus de grasime
- 50 ml lapte
- 150 g cascaval ras
- sare si piper
          Intre timp, batem trei oua intr-un bol, adaugam smantana si laptele si amestecam energic pana la omogenizare. In final adaugam cascavalul ras si condimentam cu sare si piper!




















          Din bila de aluat pusa la frigider intindem doua foi subtiri (eu le-am facut cat de subtiri cu putinta, tot din pricina reducerii caloriilor) pe care le asezam in doua forme din ceramica tapetate cu unt si faina! In locul celor doua forme ceramice putem folosi o singura forma de tarta cu diametrul de 24-26 cm, de asemenea tapetata cu unt si faina!
          Asezam amestecul de sunca si ciuperci racit si scurs de excesul de ulei, uniform in forme! In final turnam amestecul de oua si dam totul la cuptorul incins la 180°C pentru 25-30 minute, cand la suprafata quiche-ului se formeaza o superba crusta aurie!




















          Se serveste ca atare insa noi am ales sa il servim cu salata verde (eu) si gogosari murati (Cipi)! Ne-a incantat, repet!!!
          Ia ziceti, va trage cu ochiul quiche-ul meu?


9 comentarii:

  1. Absolut delicioasa! Maxim de delicioasa!

    RăspundețiȘtergere
  2. Arata foarte bine, da ne face cu ochiul. Zilele astea sigur il facem.

    RăspundețiȘtergere
  3. yummyyyyyyyyyyyyy! O sa fac si eu curand!

    RăspundețiȘtergere
  4. Super super bun quiche-ul! :*
    Arata foarte misto!

    RăspundețiȘtergere
  5. Face cu ochiul tare de tot ...super fain arata.

    RăspundețiȘtergere
  6. arata minunat! imi place tare mult acest preparat :*
    o zi minunata scumpa mea

    RăspundețiȘtergere